Este bine să le faci baie pisicilor?

Este bine să le faci baie pisicilor?
Mulți clienți ne întreabă dacă trebuie să le facă baie pisicilor sau îi fac rău blănoasei dacă o spală. Așa că, în acest articol marca FourPaws, îți vom da răspunsul la întrebarea: este bine să le faci baie pisicilor?
 

Este bine să le faci baie pisicilor?


Avem o veste bună pentru tine! Răspunsul este: nu, de obicei nu este nevoie să le faci baie pisicilor. Ele sunt, de regulă, extrem de îngrijite și nu au nevoie să fie spălate. Dacă pisica ta este tânără, sănătoasă, energică, pare că e curată și nu are mizerie în blăniță, atunci nu trebuie să îți faci griji. 

Dacă îi faci baie unei pisici fără să fie neapărat nevoie, o expui unui stres inutil și, ca să fim sinceri, te expui și tu unei porții sănătoase de zgârieturi. Dacă pisica se spală singură (prin lingere), cel mai bine este să o lași așa. Crede-ne, ea face o treabă foarte bună când se spală singură și chiar e curată.

Am auzit de multe ori teoria că dacă pisica are purici, trebuie spălată. Ei bine, este greșit. Puricii nu dispar în timpul băii, însă pielea și blănița pisicii pot suferi dacă folosești șampoane agresive și neadecvate felinelor. Pentru purici, cea mai bună soluție este deparazitarea - nu baia. 


baie pisica - FourPaws


Când trebuie să speli pisica?


Totuși, există și câteva excepții. Iată exemple de cazuri în care este necesar să îi faci baie pisicii:

- dacă pisica este prea grasă, nu poate ajunge să se spele în toate locurile (de-a lungul spatelui, în spatele urechilor etc.). În aceste zone, blana va rămâne nespălată și se va forma un fel de mătreață. Aceste zone o vor mânca, iar pisica se va scărpina și își va provoca răni. În acest caz, este indicat să îi faci baie din când în când pentru a spăla toate zonele. Ar ajuta și tunderea pisicii în acest caz, pentru ca murdăria să nu rămână prinsă în blăniță în locurile în care nu ajunge să se spele.

- dacă pisica este foarte bătrână, cel mai probabil nu se va spala atât de bine cum o făcea cândva. În acest caz, o băiță ar putea ajuta. Ca să nu stresezi pisica, ai putea chiar să îi speli doar zonele care sunt vizibil murdare. Același lucru este valabil în cazul puiuților, dacă prezintă urme de murdărie.


cand trebuie sa spal pisica - FourPaws


Cum speli pisica?


Îți dăm niște sfaturi pentru momentele în care îi faci baie pisicii. Ne vei mulțumi mai târziu. :)

- înainte de baie, taie unghiile pisicii, ca să nu îți provoace răni prea mari;
- obosește-o prin joacă înainte, ca să nu mai aibă suficientă energie să te atace în timpul băii;
- cere ajutorul unei alte persoane, astfel încât o persoană să țină pisica, iar cealaltă să o spele, este mult mai ușor așa;
- evită capul pisicii în timpul băii - nu trebuie spălat și, în plus, nu vrei să îi între apă cu săpun în ochi.

Iar după băiță, recompenseaz-o cu cea mai bună hrană umedă pentru pisici de la FourPaws

 

Suport clienti 9.00 - 17.00

0747693646 contact@fourpaws.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!